“Elevilor ‘cool’ nu li se întâmplă”

FALS! ORICINE POATE FI ȚINTA CYBERBULLYING-ULUI!

În ultimele luni au apărut multiple semnale de alarmă în ceea ce privește fenomenul cyberbullying, atât în presa principală, cât și la radio sau în cadrul unor conferințe ale organizațiilor care au ca misiune educația și protecția copiilor.

Într-un comunicat de presă al Telekom Romania şi Asociaţia Telefonul Copilului este semnalată o creștere cu 15,1% a sesizărilor de cyberbullying față de anul trecut, în primele şase luni ale acestui an înregistrându-se aproape 2500 de cazuri raportate la numărul 116 111 sau prin aplicaţia Happygraff. În plus, numărul cazurilor raportate este considerat a fi o mică parte din totalul abuzurilor la care minorii sunt supuși în mediul online, deoarece cei mai mulți au încercat să rezolve singuri problemele de tipul cyberbullying-ului.

Cele mai frecvente amenințări la adresa siguranței personale pe internet includ cyberstalking-ul și cyberbullying-ul.

Cyberstalking-ul reprezintă utilizarea internetului sau a altor mijloace electronice în scopul hărțuirii unui individ, unui grup de persoane sau a unei organizații. Acesta poate include: postarea unor acuzații false/defăimătoare, amenințarea, furtul de identitate, solicitarea minorilor pentru favoruri sexuale și colectarea de informații care pot fi folosite pentru a hărțui.

CYBERBULLYING-UL

• Reprezintă folosirea mediilor digitale (website-uri, apps, mesaje text) pentru a intimida, răni, supăra pe cineva în mod intenționat și repetat. Include trimiterea, postarea sau distribuirea cu intenție de conținuturi negative, răutăcioase, false și denigratoare despre cineva. Hărțuirea are loc pe bloguri, pagini web personale, WhatsApp, forumuri, e-mail sau via SMS, agresiunea luând uneori forma încărcării pe internet a unor poze sau clipuri video, fără a ține cont de dreptul la viața privată a victimei.

Cyberbullying-ul diferă de cel față în față în mai multe feluri:

• Sentimentul dominant este că se poate întâmpla oriunde și oricând.

• Este mai greu de detectat deoarece utilizarea internetului de către copii și tineri este adesea nemonitorizată de adulți.

• Poate fi public în sensul că foarte mulți oameni online pot vedea ce se întâmplă și pot chiar să se alăture agresorului. Și, deși ținta este de obicei expusă public, agresorii pot să ascundă cine sunt, postând în mod anonim sau sub un pseudonim.

• Pentru că cyberbullying-ul nu este față-n față, cei care agresează nu pot realiza implicațiile acțiunilor lor. Keren Rosner a remarcat faptul că „copiii și tinerii şicanați în lumea virtuală simt consecinţele bullying-ului la fel ca în viaţa reală. Se simt umiliţi, vulnerabili şi slabi”. Acest abuz poate și trebuie să fie oprit. Și vom vedea mai jos cum!

Există mai multe persoane implicate în cyberbullying.

•Agresorul este persoana care are intenția malițioasă de a răni sau a vătăma pe cineva prin acțiunile, cuvintele și comportamentele sale.

•Ținta: persoana care face obiectul acțiunii intenționate de rănire.

•Spectatorul: cel/cea care vede că se întâmplă cyberbullying-ul dar nu face nimic pentru a ajuta.

•Susținătorul este cel/cea care ajută ținta atunci când știe că hărțuirea are loc.

Ce faci dacă ești agresat/ă online?

Recomandările mai multor organizații importante în acest sens (No Bully, Unicef, Common Sense Education) sunt:

Dacă ești țintă

Încearcă să-ți amintești că ai dreptul să fii respectat/ă. Meriți să fii tratat/ă cu respect de către prieteni/colegi, cunoștințe! NU crede insultele, înjosirile și comentariile urâte! Cuvintele te pot răni dar nu te definesc! Aici nu este vorba despre tine, ci despre cel care agresează. Este o persoană cu stimă de sine foarte scăzută, invidioasă, sau cu o personalitate tulburată, sau victimă, la rândul său, a unor abuzuri pe care nu a reușit să le depășească în mod sănătos.

Încearcă să nu ripostezi. Dacă cineva te agresează online, nu încerca să intri în joc și să-l bați. Este recomandabil să ignori agresorul. De obicei, mulți se plictisesc și renunță dacă nu întâlnesc reacție. Dacă totuși nu se întâmplă așa, este bine abordezi direct adulții de încredere care te pot ajuta, părinții, dirigintele, consilierul școlar, etc.

Salvează dovezi. Copiază, salvează, printează/ screenshot imaginile și mesajele ofensatoare sau amenințătoare pentru a le putea arăta în cazul în care agresiunea nu încetează.

Blochează agresorul/ii. Schimbă-ți setările private. Elimină agresorul din toate listele de prieteni. După ce ai salvat dovezile, raportează postările ca inadecvate acolo unde platforma permite. Și oricât de greu ar fi, nu citi din nou mesajele – pur și simplu șterge-le.

Găsește aliați. Nu uita să te îndrepți spre un prieten bun și să discuți cum te simți cu cineva care te ascultă și te sprijină. Există și grupuri online de suport pe care le poți accesa.

Spune ce se întâmplă unui adult de încredere. Spune unui părinte, unui profesor, unui mentor sau membru al familiei, unui consilier! A fi agresat online este o experiență intensă emoțional dacă încerci să te descurci singur/ă. Pentru a fi oprit, bullying-ul are nevoie să fie identificat și raportat (Unicef).

Dacă cineva cunoscut este ținta?

Există modalități prin care să-ți arăți sprijinul:

• Încearcă să nu fii un spectator. Nefăcând nimic dar știind ce se întâmplă, ești de fapt parte a problemei. Gândește-te la o modalitate prin care să ajuți ținta. Poți raporta incidentul în persoană sau în mod anonim.

• Fii lângă cel/cea care este țintă ascultându-l și oferind confort emoțional, încurajând! Ajută-l să găsească un adult de încredere care poate dezamorsa situația. Este mai ușor să te ridici împotriva unui abuz atunci când nu ești singur.

• Fii un susținător dacă te simți confortabil în rolul acesta. Spune-i agresorului să se oprească, transmite faptul că nu este deloc bine ce se întâmplă. Și în acest caz, însă, este bine să cauți cel puțin un adult de încredere.

• Creează mesaje sau campanii de promovare a bunătății și a empatiei. Poți găsi alți elevi cărora le pasă, care vor să se implice, și să formați o echipă pentru a promova actele de bunătate și curaj, spre exemplu.

Și nu uita aceste resurse:

• Telefonul Copilului: 116111

• Pentru cyberbullying: safernet.ro

Sursa imaginii folosite: mentalUP

Copyright 2019-2022 Mitrache Otilia – Toate drepturile rezervate.


Publicat de Otilia Mitrache

Psiholog, consilier școlar

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe